Corect.

Dec 08
2009

“Frângerea traiectoriei politice a lui Crin Antonescu, victimă a inevitabilei combinatorici postalegeri, ar fi însă, după părerea mea, o pierdere majoră, nu numai pentru PNL, dar şi pentru politica românească. Inteligent, ferm, înzestrat cu o tărie de caracter ieşită din comun, el a fost adevăratul adversar al lui Traian Băsescu. După prestaţia fatală a lui Geoană în ultima întâlnire televizată, în loc să se pună la adăpost, cum se face de obicei în politica noastră, Crin Antonescu a ieşit să susţină cauza până la capăt mai curajos decât pesediştii lui Geoană. L-a zdruncinat serios pe Traian Băsescu când a fost faţă în faţă cu el. Antonescu reprezintă tipul de politician “generaţia următoare”, care nu are legături nici cu Partidul Comunist, nici cu Securitatea. Crin Antonescu este speranţa că aceste alegeri prezidenţiale au fost ultimele în care s-au înfruntat candidatul PCR cu candidatul Securităţii.”

Restul aici

De ce spun “corect“? Pentru ca am fi niste “ticalosi” daca, de dragul guvernarii, ne-am dabarasa, precum Sf. Petre inainte de cantatul cocosului, de omul asupra caruia cu totii am cazut de acord ca reprezinta un altfel de om politic, omul politic al viitorului.

Vlad imi da argumente de ce ar trebui sa cautam o solutie alaturi de PD-L.  Rational pot sa adaug si eu atatea altele. Dar nu pot sa accept acest cameleonism politic.  M-as instrista daca acest punct de vedere al meu ar fi interpretat ca o dorinta de a continua alaturi de PSD. Nici vorba.

Dintre variantele prezentate de Mihai Voicu as prefera-o pe a doua, adica:

Ramanerea in opozitie dar cu desprindere de PSD si adoptarea de pozitii strict liberale, tintite numai catre electoratul nostru potential. Aceasta varianta nu exclude continuarea colaborarii cu UDMR.

Daca  TB a castigat singur impotriva tuturor pana i-a ciuruit, haideti sa-l vedem cum se descurca in continuare singur. Sa facem o opozitie constructiva. Ce ce bine pentru tara si impotriva crizei trece (inclusiv guvernul minoritar) , ce nu, nu.

Stiu ca pentru unii colegi care nu prea au testat munca in privat e greu sa fie de acord cu mine. Sper sa nu-mi poarte pica. Daca lucrul asta l-ar face primarii nostri, i-as intelege.

M.

Greu

Dec 08
2009

E greu sa scrii “Am fost invinsi“. Al dra ..i de greu. Dar totusi trebuie scris atunci cand lucrurile asa stau.

Dar si mai greu este sa refuzi brosca raioasa pe fiecare om politic respectabil o are in desaga. Broasca asta odata inghitita te face sa uiti instant de orice principii, valori, cuvinte de onoare date anterior si iti aseaza un zambet pe fata. Cu zambetul la purtator si o alta atitudine cauti si, de cele mai multe ori, gasesti noi oportunitati politice.

Desi e greu eu o refuz. Iata o declaratie care ma reprezinta, declaratie pentru care ii multumesc:

“Bună seara!

Înainte de toate, aș dori să trimit un gând de solidaritate către toți cei care mi-au acordat votul lor în turul întâi, către toți cei care m-au însoțit în susținerea mea din turul doi pentru Mircea Geoană, pentru Proiectul Johannis, pentru formula unei schimbări esențiale în România. Să trimit, de asemenea, gândul meu de solidaritate, de respect și de mulțumire pentru toți cei peste 5 milioane de români care ieri au votat pentru schimbare, au votat pentru ieșirea din multiplele crize în care se află România.

La ora la care vorbim avem un rezultat contestat și contestabil. Din punctul nostru de vedere ne exprimăm încă o dată speranța că autoritățile îndrituite să analizeze contestații, să analizeze validitatea unui rezultat atât de echilibrat, atât de dramatic o vor face.

Le spun tuturor celor care au avut încredere în mine că va trebui să ne comportăm cu calm, cu luciditate, să avem încredere în verdictul autorităților pentru că într-o democrație, chiar atunci când este dramatic, chiar atunci când ești dezamăgit, chiar atunci când știi, dar nu poți poate dovedi, că 30.000 sau 50.000 de voturi sunt duse dintr-o parte în alta și schimbă soarta unei țări pe următorii ani, chiar și atunci trebuie să respecți proceduri și să respecți instituții.

Îmi exprim convingerea, pe de o parte, că instituțiile vor proceda corect și că în momentul în care se va ajunge la validarea unui rezultat care ne va spune cine este președintele României în urma acestor alegeri și, pe de altă parte, îmi exprim speranța că e poate ultimul rând de alegeri la care s-a vorbit din nou și s-a văzut din nou turism electoral, oameni încolonați ziua în amiaza-mare la vot de primari și duși la vot pentru un anumit partid, în care s-a umblat cu sume enorme de bani, în care s-au cumpărat voturi, în care s-au traficat voturi, în care numărul voturilor anulate este dublu față de diferența care decide președintele și soarta României pe următorii ani.

În legătură cu poziţia mea şi a Partidului Naţional Liberal în zilele ce urmează şi în anii ce urmează, îi asigur pe toţi alegătorii mei că am înţeles mesajul lor, îi asigur pe toţi că misiunea principală a mea şi a PNL în perioada următoare este să lucrăm pentru România în spiritul, în ideile şi în principiile pentru care eu şi noi am primit voturi, îi asigur, deşi e un moment greu, şi ştiu că e un moment greu şi pentru ei. Dacă Traian Băsescu va fi validat, din nou, preşedinte al României ştiu că vom trece cu toţii prin momente dificile. Ştiu că acest lucru va fi foarte rău pentru România, aşa cum am spus-o dinainte. Ştiu că va exista pericolul unui preşedinte aşa cum l-am văzut si aseară, îmbătat de euforia abuzului, îmbătat de euforia unui succes confecţionat şi ştim că există pericolul ca un partid care s-a comportat din minoritate ca un partid unic, să o facă şi mai abitir. Dar dincolo de mâhnirea acestui moment, dacă acesta va fi verdictul, îi asigur pe cetăţenii români care au dorit schimbarea, îi asigur pe cei care au avut încredere în mine, că nu avem decât să ne păstrăm valorile, să ne păstrăm principiile, să ne luptăm în continuare pentru ele. Dacă nu am fost destui de această dată, suntem, totuşi, foarte mulţi. Şi pentru aceşti oameni, pentru aspiraţiile lor, pentru valorile lor, voi face politică atâta cât voi continua în România şi îi asigur că nu mă voi abate nici un centimetru, nici eu, nici PNL, atâta vreme cât îl voi conduce, şi îl voi conduce, de la ceea ce înseamnă conduita politică pentru o bună guvernare, pentru o guvernare pluralistă, pentru apărarea valorilor democratice. Dacă Traian Băsescu va obţine un al doilea mandat şi PDL va avea sentimentul  şi poate aritmetica unei stăpâniri asupra României, cineva trebuie să apere, încă o dată, valorile democratice, valorile europene în România. Şi vă asigur că PNL şi cu mine vom face.

Vă mulţumesc, o seară bună!”

M.

M.