Greu

Dec 08
2009

E greu sa scrii “Am fost invinsi“. Al dra ..i de greu. Dar totusi trebuie scris atunci cand lucrurile asa stau.

Dar si mai greu este sa refuzi brosca raioasa pe fiecare om politic respectabil o are in desaga. Broasca asta odata inghitita te face sa uiti instant de orice principii, valori, cuvinte de onoare date anterior si iti aseaza un zambet pe fata. Cu zambetul la purtator si o alta atitudine cauti si, de cele mai multe ori, gasesti noi oportunitati politice.

Desi e greu eu o refuz. Iata o declaratie care ma reprezinta, declaratie pentru care ii multumesc:

“Bună seara!

Înainte de toate, aș dori să trimit un gând de solidaritate către toți cei care mi-au acordat votul lor în turul întâi, către toți cei care m-au însoțit în susținerea mea din turul doi pentru Mircea Geoană, pentru Proiectul Johannis, pentru formula unei schimbări esențiale în România. Să trimit, de asemenea, gândul meu de solidaritate, de respect și de mulțumire pentru toți cei peste 5 milioane de români care ieri au votat pentru schimbare, au votat pentru ieșirea din multiplele crize în care se află România.

La ora la care vorbim avem un rezultat contestat și contestabil. Din punctul nostru de vedere ne exprimăm încă o dată speranța că autoritățile îndrituite să analizeze contestații, să analizeze validitatea unui rezultat atât de echilibrat, atât de dramatic o vor face.

Le spun tuturor celor care au avut încredere în mine că va trebui să ne comportăm cu calm, cu luciditate, să avem încredere în verdictul autorităților pentru că într-o democrație, chiar atunci când este dramatic, chiar atunci când ești dezamăgit, chiar atunci când știi, dar nu poți poate dovedi, că 30.000 sau 50.000 de voturi sunt duse dintr-o parte în alta și schimbă soarta unei țări pe următorii ani, chiar și atunci trebuie să respecți proceduri și să respecți instituții.

Îmi exprim convingerea, pe de o parte, că instituțiile vor proceda corect și că în momentul în care se va ajunge la validarea unui rezultat care ne va spune cine este președintele României în urma acestor alegeri și, pe de altă parte, îmi exprim speranța că e poate ultimul rând de alegeri la care s-a vorbit din nou și s-a văzut din nou turism electoral, oameni încolonați ziua în amiaza-mare la vot de primari și duși la vot pentru un anumit partid, în care s-a umblat cu sume enorme de bani, în care s-au cumpărat voturi, în care s-au traficat voturi, în care numărul voturilor anulate este dublu față de diferența care decide președintele și soarta României pe următorii ani.

În legătură cu poziţia mea şi a Partidului Naţional Liberal în zilele ce urmează şi în anii ce urmează, îi asigur pe toţi alegătorii mei că am înţeles mesajul lor, îi asigur pe toţi că misiunea principală a mea şi a PNL în perioada următoare este să lucrăm pentru România în spiritul, în ideile şi în principiile pentru care eu şi noi am primit voturi, îi asigur, deşi e un moment greu, şi ştiu că e un moment greu şi pentru ei. Dacă Traian Băsescu va fi validat, din nou, preşedinte al României ştiu că vom trece cu toţii prin momente dificile. Ştiu că acest lucru va fi foarte rău pentru România, aşa cum am spus-o dinainte. Ştiu că va exista pericolul unui preşedinte aşa cum l-am văzut si aseară, îmbătat de euforia abuzului, îmbătat de euforia unui succes confecţionat şi ştim că există pericolul ca un partid care s-a comportat din minoritate ca un partid unic, să o facă şi mai abitir. Dar dincolo de mâhnirea acestui moment, dacă acesta va fi verdictul, îi asigur pe cetăţenii români care au dorit schimbarea, îi asigur pe cei care au avut încredere în mine, că nu avem decât să ne păstrăm valorile, să ne păstrăm principiile, să ne luptăm în continuare pentru ele. Dacă nu am fost destui de această dată, suntem, totuşi, foarte mulţi. Şi pentru aceşti oameni, pentru aspiraţiile lor, pentru valorile lor, voi face politică atâta cât voi continua în România şi îi asigur că nu mă voi abate nici un centimetru, nici eu, nici PNL, atâta vreme cât îl voi conduce, şi îl voi conduce, de la ceea ce înseamnă conduita politică pentru o bună guvernare, pentru o guvernare pluralistă, pentru apărarea valorilor democratice. Dacă Traian Băsescu va obţine un al doilea mandat şi PDL va avea sentimentul  şi poate aritmetica unei stăpâniri asupra României, cineva trebuie să apere, încă o dată, valorile democratice, valorile europene în România. Şi vă asigur că PNL şi cu mine vom face.

Vă mulţumesc, o seară bună!”

M.

M.

2 Responses to “Greu”

  1. Ieseanul suparat says:

    Domnule, nu trebuie sa spui “Am fost invinsi”. Cred ca mai degraba trebuie spus : “Nu eram pregatiti pentru a invinge”. In ce priveste discursul lui Crin Antonescu: va veni si ziua in care iti vei da seama ca nu te reprezinta. Daca nu poti pierde frumos, atunci nu poti nici castiga frumos. Dar fiecare varsta are adevarurile ei.
    Iti doresc Sarbatori fericite!

    PS: Alegerile vin si trec, noi ramanem aici.

  2. Vlad Mercori says:

    Draga Marius,

    Am pierdut un razboi important, dar eu ca istoric am invatat ca dupa ce pierzi e fundamental sa stii sa te repliezi. Nu am sa vorbesc aici despre istorie pentru ca nu e cazul insa sa nu uitam ca in Primul Razboi Mondial, romanasii nostri s-au retras la Iasi dupa ce ne-au invadat nemtii si bulgarii pentru ca mai apoi ( dupa negocieri ) sa loveasca si mai puternic.

    Noi liberalii am stabilit de comun acord ca dusmanul e Basescu. Am baut cucuta si am mers langa Geoana. Am mers langa PSD pana la nivelul vomei ( vezi aparitia lui Crin langa sigla PSD ) doar ca sa omoram balaurul asta ordinar numit PDL. Am fost infranti, dar ca un partid serios care suntem, trebuie sa ne repozitionam si sa nu ne blocam in orgolii si vanitati imbecile. Asta face Crin. Am fost unul dintre cei care am scuipat monitorul la 4 dimineata cand a zis Base ca “i-am ciuruit” insa cred ca un pic echilibru nu strica. Am stat pana la 8 dimineata in speranta ca BEC va anunta altceva decat numararea paralele a lui Videanu si am simtit cum lumea a cazut peste mine ulterior. M-au scarbit romanii mei care au votat cu Basescu din convingere si prin ce s-a intamplat ieri, Romania ca tara, a capatat definitiv dispretul meu.

    Eu stiu ca prietenia noastra si la Iasi cu PSD-ul e trainica, insa hai macar pentru o perioada sa ne gandim si la viitorul partidului astuia. Crin si altii ( parca si PNL IASI daca imi amintesc bine ) l-au acuzat pe Tariceanu ca a fost inflexibil toamna trecuta si ca nu a negociat cu PDL. Acum manati de orgolii si prietenii personale Antonescu,Orban&Co. fac acelasi lucru ca Tariceanu.

    Imi pare rau, dar eu unul, nu ma identific cu acest Crin tafnos si vindicativ. Poti sa ii spui cinism, inconstanta in sentimente sau pragmatism, dar eu ( ca si multi alti liberali ) sustin ideea enuntata aici: http://salavastru-valerian.blogspot.com/2009/12/te-rog-crin.html

Leave a Reply